Skip to content

Martie 24, 2009

melodia de azi

2 comentarii leave one →
  1. Onescu permalink
    Martie 26, 2009 9:13 pm

    Cand am intrat prima data pe acest site, si v-am vazut pe toate, am zis:fuck – eu nu sunt aici!n-am fost invitata!nu mi-au zis si mie…dar da…probabil va imaginati…era a n-a oara cand as fi spus pas…dar poate nu ziceam!?Si vine si a doua sansa, cu email-ul de la Mada, si iata-ma scriind!Aici,pe site,sau blog,sau cum se cheama, sperand ca sunteti si voi pe internet si ca imi veti citi repede mesajul! puteam alege telefonul sa mai aflu ce mai faceti, sau sa vin la o cafea sa ma bucur de prezenta voastra, sa dau un mesaj de dor…dar acest site mi-a fost foarte la indemana, si imi place sa iau pe rand mesajele voastre si sa le citesc – este comod, confortabil si fara obligatii… Nu stiu cum este cu sotul/iubitul in casa – si voi afla curand – dar stiu ca persoana iubita are prioritate, chiar si in fata mea, si ca atat timpul cat si spatiul se micsoreaza in doi, ca ambele trebuiesc f bine impartite si ordonate, ca apar momentele tensionate cand te intrebi -cum naiba fac sa impac pe toata lumea? pe el, pe mine, familie, prieteni, colegi, zile de odihna, zile lungi de munca, distractie, placere, obligatie… dar raspunsul il gasesc intotdeauna intrebandu-ma „fara ce nu ai putea fii fericita?”
    si e el🙂 va pup

  2. switch permalink*
    Martie 30, 2009 2:02 pm

    Mda, ea e..Onescu :)cand vezi poza, nu prea te-ai gandi la ea, dar citind, din prima incercare ghicesti.

    Treaba asta cu spatiul la mine se resimte mai rar, dar am momente in care vreau doar sa fiu cu mine, fie ca sunt foarte bucuroasa, fie ca sunt foarte trista. Si am nevoie ca cei din jurul meu sa inteleaga acest lucru si sa nu incerce sa cotropeasca acel spatiu, chiar daca o fac cu bune intentii. In timp, s-au obisnuit sa ma lasa in pace, sa imi port discutiile cu mine sau sa imi eliberez mintea sau sa elimin prin plans tot ceea ce am acumulat in timp. Nu stiu pentru voi, dar pentru mine plansul este eliberator. Avand in vedere ca traim intr-o societate si ne numim fiinte umane inzestrate cu ratiune, nu putem intotdeauna sa spunem ceea ce dorim in forma pe care o dorim, sau sa actionam asa cum ne dicteaza instictul animalic (oi fi eu mica, dar am si dintr-asta :)). Asa ca, in timp, toate aceste refulari se acumuleaza, moment in care am nevoie de acel spatiu al meu, in care pentru o perioada scurta de obicei, sa nu ma intrebe nimeni nimic, sa ma lase sa plang, sau sa ma plimb sau sa stau pe o bancutza si sa studiez oamenii care trec.
    Cred ca fiecare dintre noi avem nevoie de acea bucatica de spatiu, in care sa ne putem exercita pe deplin dreptul de proprietate (chiar daca e vorba de bancutza din parc).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: