Skip to content

Nu am chef de fata ta, da’ nu o lua personal!

Aprilie 15, 2009

“Nu am chef. Nu am chef.” zise ea, si ii intoarse spatele lasandu-l cu felia de paine cu unt in mana. Nici ea nu stia de ce simte asta. Stia doar ca asa nu ii place. Se simtea tot timpul privita si analizata la fiecare miscare. Simtea cum cineva ii soarbe toate miscarile si ei nu ii mai ramane nimic. Se gandea deseori ca asa ar fi trebuit sa se simta oamenii aia de la Big Brother. Conceptul era mai rau, ca acum e cineva care te tinteste cu privirea de aproape. “De ce esti asa ? ce ai? Ce s-a intamplat ?” o intrerupse-se din nou din ganduri. “Am facut eu ceva?”
Un oftat razbatu incaperea. In mintea ei veneau numai raspunsuri de autobaza: Pentru ca existi! Pentru ca respiri! Pentru ca te uiti la mine! …
Deschise gura si in timp ce vorbea gandurile ii curgeau cu repeziciune si gura era doar o executanta constiincioasa.
“Vreau sa fiu eu cu mine, sa nu te simt cu privirea urmarindu-ma concentrat asupra mea, vreau sa simt ca pot sa ma comport normal. Simt un reflector atintit asupra mea!”
„De ce nu mi-ai zis sa plec cum ti-am propus ieri, sa te las sa mai stai singura?”
„Pentru ca tre’ sa ma vezi si cand nu am chef. Pentru ca daca vrem sa fim impreuna tre’ sa ma vezi si cand nu am chef.”

Nevoia de libertate intr-un cuplu este un subiect care pentru mine nu are deocamdata raspuns constant. E la fel ca si vremea, la fel ca si moods-urile. Nu stii cand esti prea plin sau prea gol de celalalt. Nu stii sa previi nevoia de spatiu, simti direct cand te sufoci. Nu stii dinainte cand vrei sa fii tinuta in brate sau cocolosita sau pur si simplu lasata in pace.

Pentru asta trebuie empatie si barbatii nu sunt deloc, dar deloc potriviti pentru asta. Ei fac din moods o regula. “Nu-i place sa o stresez cand face mancare. Rezulta, nu o stresez niciodata cand face mancare.” Asadar cand se intampla si il convoci la o discutie in timp ce faci mancare, el raspunde constiincios dupa care pleaca motivand cu regula susmentionata. Tu bineanteles contesti, din cauza ca situatia e putin mai diferita, el fiind chemat de tine. „Eh vezi, e o diferenta” ii spui la sfarsitul explicatiei. Iar el iar nu intelege nimic pentru ca la ei sinapsele nu fac conexiuni din astea. Dar nu, nu cer asta, cer doar rabdare si atentie din partea lor in asa fel incat macar sa ma lase in pace pana cand vede ce-i cu mine. Cer doar sa nu se faca mare caz dintr-o stare moody. Cer doar sa nu se insiste cand spun ca “n-am nimic”, sau “o sa-mi treaca”. E cam mult nu?

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: