Skip to content

eu comunic, tu comunici, noi … nu ne intelegem

Noiembrie 17, 2009

Wonder woman: Ai luat paine?

Beibi: Nu, inca, nu am putut, ca am fost in sedinta, t-iam zis …

Wonder Woman: ti-am , se scrie. Stii ca chioscul ala cu painea mea preferata se inchide inainte de 5 cand iesi tu si eu vreau paine din aia.

Beibi: ti-am zis ca o sa ma duc sa iau, dar nu am avut cum.

Stai asa. Brb

Wonder woman: of!  …

Wonder Woman: esti ?

Wonder woman: unde esti? Eu tre’ sa plec si tu nu raspunzi! Ma enervezi! Nu stiu ce faci ca eu tot available te vad si esti pe lanaga computer si nu inteleg de ce nu raspunzi cand stii ca eu tre’ sa plec. Vorbesc aici singura ca proasta. Bine! Am plecat!!!!!!!!!!!!!!!!! PA!

Beibi: hei, am ajuns inapoi, hai ca am reusit sa iau si paine.

Beibi: hei mai esti?

 

Si uite asa Beibi si cu Wonder woman s-au certat din nou, pe un subiect cat se poate de relevant pentru relatia lor. Comunicarea virtuala.

Avem messenger, jabber, communicator, facebook, twitter, yammer, skype  dipe si alte nebunii de care sa ne folosim in comunicare.

Avem telefoane cu abonamente de 500 de minute in retea si alte 1500 inafara, avem telefon de serviciu si telefon personal.

Avem camera virtuale in care ne intalnim toti cei care suntem intr-o conferinta la telefon. Unu e din Bangalore, celalalt e din Rusia, altu e din Franta si eu mi-s din Romania. Dar nu trebuie sa stim fiecare de unde suntem atat timp cat stam toti in aceeasi camera … chiar si virtuala fiind ea. There are no borders! Iti dai seama de nationalitatea lor dupa accent, eventual dupa nume. Dar nu conteaza, ca nu te intreaba nimeni din ce tara esti cand ai call cu cineva. E cineva care ma ajuta sa rezolv nu stiu ce porblema, si atat. E john de la Marketing, e Ina de la business, eu sunt Dana de la finance.

Ah da, uitasem emailul, de serviciu, personal , al doilea personal … ala pentru prieteni, ala pentru dummy dates, ala pentru job interviews.

Toate aceste unelte de mai sus, sunt menite sa faca comunicarea dintre noi mai usoara, sa o inlesneasca, sa o faciliteze. O faciliteaza, da, in masura in care stii sa lucrezi cu ele, in masura in care stii ce anume trebuie sa discuti pe mess, ce anume trebuie sa discuti pe facebook si ce anume trebuie sa discuti pe twitter. Platformele astea sunt facute cu un anumit scop, sa spui , sa vorbesti, sa transmiti, in asa fel incat ceilalti sa priceapa sa inteleaga ceea ce vrei tu sa transmiti, si eventual sa porneasca o discutie pe aceeasi tema.

Nu poti sa te duci pe twitter, sa incerci sa spui o poveste cu ce s-a intamplat acum 2 ani, pentru ca twitter e o platform in care esti limitat la un anumit numar de cuvinte , pe odelul sms, facut pentru updaturile scurte. Deci daca scrii acolo trebuie sa scrii la obiect. Si uite asa fiecare are specificul ei.

Oamenii in scris sunt altfel de cum sunt ei invorbirea face to face. Asta este prima regula pe care am invatat-o despre comunicarea in scris. Cuvintele scrise au timp sa se astern pe o coala sau pe computer. Cuvintele nu se pot scrie la fel de repede ca si vorbele asa ca daca esti suprat nervos la inceputul unei scrisori, sunt sigura ca intensitatea nu e aceeasi la sfarsit, ba din contra, e ca si cum ai vorbi cu cineva uneori. Majoritatea oamenilor in scris sunt mult mai ne-superficiali si mult mai aplecati spre ceea ce simt si ceea ce gandesc.

Eram prin liceu, destul de marisoara, cand am avut acces la Mirc, prima platforma unde oamenii se intalneau. O platforma unde toti oamenii erau intr-o mare camera virtuala si vorbeau cine cu care vroia, un talmes balmes total.

Totul pornea de la nume. Numele tinea de prima impresia, tinea loc de hainele, prezenta de spirit si o bucatica din tine pe care vroiai sa o arati la lume. Vroiai sa arati cat de curajos esti? Vroiai sa arati ca esti funny si inventiv?  Vroiai sa arati ca esti puternic si sarcarstic? Sau doar ca te cheama Gigi Duru.

Dupa un adevarat brain storming cu mine , nu ajunsesem din pacate decat la banalul pisi. Entuziasmata(la momentul respectiv) dau sa ma loghez cu numele scremut. Dar ce sa vezi , mai sunt nu  una ci inca vreo 20 de pisi si derivate de-a lui pisi, mitzi si pisoi. Iata, prima palma ca nu sunt deloc originala si nicidecum unica. Si asa incepea totul. Treaba devenea interesanta cand, dupa ce reuseai sa iti gasesti un nume care cat de cat sa iti placa, incepeai sa vorbesti cu cineva. Cu cine? Un necunoscut care cerea anumite informatii despre tine, intr-un anumit fel. Sau cineva care nu cerea informatii si vorbea despre ea sau el. De obicei descopereai ca acel Cineva are chestii in comun cu tine, sau acel Cineva te deranja prin simplul fapt ca ii puteai vedea indarjirea chiar si prin cele cateva randuri scrise.

Minciuna? Pai deformai adevarul de la asl pls, il poti minti ca ai 23 de ani cand tu ai 32, poti fii in Bucuresti sau in Bacau, poti fi chiar si baiat daca esti fata, blonda sau roscata, cu parul lung carliontat, si 1.78. Ce n-ai mai vazut asa ceva? Nu mint! Numai ca nu ti-am spus ca am nasul putin coroiat si cosuri, dar chiar si daca iti spuneam …   mintea ta déjà crea un scenariu …

Nu mai e Mircul, sau poate mai e, in schimb tin minte o adevarata telenovela traita prin intermediul lui.

Prietenul meu locuia pe atunci in Bucuresti iar eu din motive diverse ma aflam in Bacau, orasul meu de bastina. Vorbeam cu el pe mirc, dar pentru ca el imi raspundea prea greu, m-am gandit ca vorbeste si cu altcineva. Atunci imediat m-am gandit sa ma dau drept altcineva si sa intru in vorba cu el sa-l testez. De la gand pana la fapta a fost doar un click. Asadar, in cele ce urmeaza, eram alta, una, care stia multe despre el fara ca el sa stie multe despre mine. Butoanele trebuiau apasate intr-un anumit fel, incat sa nu fie nici prea tare si nici prea usor, in asa fel incat sa-l testez ca un adevarat psiholog. Timp de vreo saptamana m-am jucat mai mult cu mintea mea decat cu a lui. Am ajuns sa traiesc un adevarat film cu seriale, sa-mi creez scenarii, sa-mi plang de mila, sa-l distrug sa-l omor, sa-l pedepsesc, sa sufar, ca o tampita, si nici macar sa mai pot sta de vorba cu el la telefon, din cauza ca dedublarea imi era imposibila la cata incarcatura emotionala duceam. In schimb am mai avut putere de un ultim plan, ce avea sa-mi demonstreze fidelitatea lui, ca doar asta testam de zor acolo, nu?

Am reusit sa pun la cale o intalnire intre alter ego-ul meu si prietenul meu, exact in ziua cand veneam eu din bacau, intr-un anumit loc, la o anumita ora. Asteptam cu nerabdare ziua aia, ca si cand ar fi fost raspunsul latoate intrebarile mele.

Era ziua deciziva. Eram asa impacientata cand am coborat din tren, incat cand l-am vazut nici nu i-am dat asa mare importanta. Ma gandeam cum sa fac sa ii vad reactia cand o sa trecem prin locul cu pricina. O sa se uite, o sa opreasca? Fierbeam si déjà aveam zile de cand fierbeam. Am trecut pe acolo, in masina fiind, reactia nu mi s-a parut relevanta, imi doream mai mult. A intors capul sa se asigure cand schimba banda, sau sa se uite acolo? S-a uitat o secunda sau mai multe? Ajunsi acasa, prietenul meu imi zice ca trebuie sa plece sa se vada cu nu stiu cine. Ai auzit vreodata un tunet? Ai auzit vreodata un tunet, cand nici o picatura de ploaie nu a atins pamantul? Un tunet care parca rupe cerul in doua bucati ce nu mai pot fi cusute? Ei bine, vocea mea era tunetul ala. Toata fierberea de cand am inceput dedublarea, toata nebunia de atunci, s-a concretizat intr-un acum, intr-o furtuna. Nu mai stiu ce am spus, ce nu am spus. Cert e ca am facut o criza de nervi si am spus multe vrute si nevrute, de la amenintari si etichete cu lasi, pana la de ce eu, de ce mie? Prietenul meu de atunci, de altfel o persoana care a castigat intotodeauna prin tacere si rabdare, mi-a ascultat pasul si furia. La sfarsit explicatia lui a fost o singura fraza, dupa care a plecat. “Ma duc sa ma vad cu Gigi, de la care am de luat niste piese pentru masina.” Nu stiu exact unde s-a dus, ca nu, nu l-am urmarit(n-aveam masina). Dar atunci a fost pentru prima data cand mi-am dat seama ce inseamna comunicare online. Da, da si nebunie. Dar uite cum sta treaba, stolul nostru de pasarele, online parca devinde si mai mare. Un simplu PA! e un pa tipat. Mai multe semne de intrebare?????????????? Te fac sa crezi ca celalalt e intrigat. Un simplu bine, da tu? Poate inseamna ca are treaba si nu vrea sa vorbeasca cu mine. O intrebare importanta pentru tine adresata cuiva care nu iti raspunde, te conduce pe drumuri in care mintea are liber la scenarii, liber la presupuneri. Cand celalalt déjà raspunde, tu esti déjà setat pe ce simti, chiar daca celalalt e acum dispus sa vorbeasca cu tine, nu mai vrei tu.

Si uite asa din caile deschise comunicarii, ajungi la neintelegeri, ca am crezut ca ai spus si ca ai facut dar n-am vazut ce ai scris, ca eram ocupat cu cititul emailului de la oana si am crezut ca a zis ca eu am  … da.

Sunt multi care au renuntat la a folosi platformele astea. De ce sa vada cand sunt online, sau available? Sunt altii care si-au dat seama ca pierd mult prin comunicarea asta sacadata. Sunt multi care nu si-au dat seama ca in scris , cumunicarea se face altfel decat in grai viu. Si ca s-ar putea sa ai un anume farmec in vorbit, dar in scris sa nu mai fie acelasi lucru. Aici nu poti gesticula, aici nu iti poti folosi limbajul trupului, aici poti folosi doar cuvantul si imaginatia sa transpui ce simti si ce gandesti, in mintile celorlalti.

5 comentarii leave one →
  1. Anku permalink
    Noiembrie 18, 2009 6:39 am

    aoleu. Mirc :))) ce tare era, asl pls!
    din „pacate” comunicarea asta online are si avantaje mai ales cand esti la distanta. Nu mai zic ca e moka. Alteori lucrurile nasoale par mai ok scrise fara tonul grav din voce. Uneori merge, alteori iti vine sa spargi ecranul. Eu daca mai vad smileys de-aia de yahoo fac apoplexie

  2. black2lip permalink*
    Noiembrie 18, 2009 3:20 pm

    Am fost si eu luata de val cu ani in urma de acest tip de comunicare…on line. Am renuntat dupa ce am realizat jocul dintre imaginatia mea si realitate. Acum ma limitez doar la conversatiile cu prietenii carora le cunosc reactiile si atunci cand le citesc raspunsurile si intrebarile, ii vad cu ochii mintii cand gesticuleaza, cand se stramba, cand rad. De acord, acest tip de comunicare a fost creat cu un scop anume si daca nu stii cum sa-l folosesti…ajungi sa cazi singur in plasa.

  3. Lamia permalink
    Noiembrie 23, 2009 12:00 pm

    mare adevar!!! sa stii ca nu ai fost nici prima nici ultima care si-a luat o identitate falsa ca sa testeze fidelitatea partenerului..iata ca flagelul inca mai continua, cu emisiuni ca „tradati in dragiste” si „test de fidelitate”. Come on! daca ii spui unui barbat soapte perverse, sau in cazul tv, ii arati doua tzatze imense, cred ca tata de-ar fi, si tot ar uita de cei 30 de ani de casnicie, si de fetele lui gata de maritat! :)) Mirc-ul a fost prima mea pasiune in comunicarea virtuala..trebuie sa fim recunosctatori ca am invatat, (in ciuda mesajelor tampite primite de la indieni cu „show me your tits!”), sa tastam rapid…era primul meu contact cu internetul si calculatorul…ma trezeam cu noaptea in cap sa vorbesc cu amicii mei chinezi..am spart cu ajutorul lui bariere culturale, ne-am insusit termeni ca asl pls, si brb, si am invatat sa tastam repede si bine. Jobul de azi, e in mare masura al meu, pentru ca Mirc-ul a facut totul posibil… la comunicarea virtuala, totul paleste.. in fata unei comunicari face to face..desi, iti recunosc ca uneori, e mai usor online. cand spui pa, sau cand ti se spune tie…cand primesti un super mesaje pe care ai posibilitatea sa il salvezi si sa il pretuiesti..

  4. Noiembrie 24, 2009 3:18 am

    Cat adevar!
    Nu am stiut ca lucrurile au evoluat atat de departe in relatia ta. Tu esti o fire impulsiva, ca si mine de altfel, numai ca putin mai calculata. Se vede si prin dedublarea pregatita amanuntit. Imi place sa citesc ce scrii, ma tii treaza in noapte cu niste super adevaruri.
    Mi-as dori sa fiu si eu asa inteligenta pe IP, las’ ca ma multumesc cu dansul…hi!hi!

  5. deea permalink
    Februarie 8, 2010 5:03 pm

    exact asta simt si eu !!! vorbesc cu un baiat care e la 500 km distanta de mine, niciodata nu am avut o relatie online pt ca nu cred in asa ceva, dar el e diferit si e ceea ce vreau, doar ca uneori nu ne intelegem pur si simplu, sunt foarte impulsiva si imi vin in minte tot felul de chestii, dar imi tot repeta ca ma iubeste si bla bla. Sunt impartiala, barbatii sunt niste dobitoci si pe online nu mai zic😐 uneori tin sa cred ca e doar un joc virtual, dar e foarte rau atunci cand pui si sentiment… damn chiar nu stiu ce sa fac, distanta asta ma omoara, dar joc pana la capat, desi sunt satula de brb si alte shituri. mda si acuma i-am zis ca sunt plecata cand eu de fapt scriu aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: