Skip to content

La teatru … pe sub mana …

Februarie 24, 2010

Nu e nimic in program la astia. Ah, ba da, uite un afis …. Un san ma privea de pe un afis … Poate pana la urma e un program … Ah pe 25 e spectacol, Closer … closer? Ah Closer. Da.

– Hai frumoaso, te ajut cu ceva?

Deschid usa, si bag doar capul inauntru. Un domn rotund, cu pantecul bine inchegat care ma intampina cu un zambet strengaresc. Ma concentrez sa ma uit la el dar vad doar burtosul rotund sub bluza intinsa de un portocaliu murdar. Oricum seara nu vad bine si lumina e difuza. Ma concentrez asupra fetei, dar ma uit tot la mingea mare si portocalie inghitita de domnul de dupa usa. Ce burta rotunda si portocalie …

– Da, as vrea sa stiu daca mai sunt bilete la spectacolul de pe 25, ca as vrea sa iau si eu … Imi bajbai cuvintele ca si cum as fi ametita in camera si cu lumina stinsa si as fi cautat pijamaua …
– Cat vrei, unu doua? zambeste, il simt fara sa ma uit la el.
– Pai … nu stiu ce sa zic. Dar nu mai sunt bilete? chiar asa cu cine pisici ma duc la teatru, dar asta nu-i o problema, nu? gasesc eu pe cineva
– Mai sunt ..
– La cat se deschide dimineata?
– La 11, vii si iei atunci.
– Ah, da’ o sa fiu la munca … nu am cum … nu stiu cum sa fac ca si dupa aia am ceva de rezolvat, si poate mai gasesc seara bilete, nu? ce e azi, dar in cat suntem maine, in ce zi e spectacolul? ce varza sunt …
– Nu prea stiu ce sa zic, e un spectacol bun asta … acum nu stiu, eu zic ca se poate rezolva si altcumva …
Sa dea naiba in bila asta portocalie, ce vrea asta sa zica? Cum? Imi tineti dumneavoastra biletele?
– Deci vrei 2.
– Da, haideti doua bilete, nu stiu cu cine ma duc dar iau doua … e mai bine decat unu ..
– Hai, hai incoa frumoaso sa discutam
Sa discutam? Ce discutam acolo nu se poate si aici in usa? Ma poticnesc, ma vede si ma imbarbateaza
– Hai frumoaso ca nu fac nimic, unde crezi ca te chem? Suntem in teatru … tocmai Iti spun eu cum facem, imi dai mie banii si eu iau doua bilete si le opresc pentru tine. Cand vii aici zici ca esti nepoata mea. Ai ‘nteles?
– Da … dar nici nu stiu cum va cheama … Georgeta
– Radu Vasile!
– Ca pe premier .. fostul … ala ..
– Eh pe ala il cheama ca pe mine!
– Aha … pai atunci bine, cum facem, va dau banii acum, nu ? par foarte sigura pe mine, nu?
– Da frumoaso, si vii la mine, intrebi de nea’ Radu daca nu ma vezi pe aici, da?
– Ai un million, bine hai ca iti dau restul atunci, ca n-am sa iti dau cred rest.
Pe naiba si pe dracu! Pai sunt ultimii mei bani, si nu pot sa va las un million pe degeaba! 40 de lei pot sa va las … da 100 nu …
– Bine, hai sa ma caut prin geanta si prin geaca. I-auite, numara-i!
– Da, sunt 60, bine, pai atunci cred ca ne mai vedem … sper
– Da frumoaso, poti sa vii chiar si in ziua de spectacol, si atunci vorbim si iti dau alea, dar sa nu carecumva sa zici ca esti altcineva inafara de nepoata-mea … ca ma bagi in belele …
– Da, da … nepoata … La re-vedere … sper …

Plec, fac cativa pasi si ma buseste rasul. E ora 11 noaptea si eu tocmai am tranzactionat niste bilete pe sub mana la teatru. Nu e nici macar la teatru ala mare. Nu e nici macar un spectacol care se vinde instant. Nu e Scaunele, nu e Cafeneaua, nu e … sau poate e … dar nu se juca aici daca era … Zambesc in continuare. Inca nu imi vine sa cred ce am facut pentru un pic de adrenalina. Nu imi vine sa cred ca resimt plictiseala si rutina vietii de zi cu zi asa tare incat caut adrenalina cu nea Radu Vasile de la teatru.

2 comentarii leave one →
  1. black2lip permalink*
    Februarie 25, 2010 6:00 pm

    Faze de genul asta am patit si eu. Vroiam sa-mi schimb tocurile de la usi. Sun un tamplar de la mica publicitate. Vine un mos chelios. Imi masoara usile, tocurile, peretii, face scheme pe un caiet. Apoi se apuca de calculat, inmultiri, impartiri si un radical la final. Iese o suma de vreo 8 milioane. Ii dau banii. La revedere! Ne vedem saptamana urmatoare, vineri la ora 16:00 sa fiti acasa. Pana vineri au trecut 6 zile in care ma intrebam cat de proasta am fost, unde mi-a fost capul,nici nu l-am intrebat cum il cheama, vreau banii inapoi. Ma si gandeam cum in ziua respectiva o sa stau sa ma uit lung pe geam si cheliosul in vreo bodega band bere si mancand mici pe banii mei!!! Insa am avut noroc! A venit si le-a montat ca un adevarat meserias! Si tot nu am intrebat cum il cheama!

  2. aiur3a permalink
    Februarie 26, 2010 5:35 pm

    se intampla des lucruri de genul asta…acum depinde cui ii se intampla si cat noroc ai:)))
    majoritatea isi cam i-au tzeapa..dar nah:))
    pana la urma ai fost?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: