Skip to content

Passe partout … mon coeur

Mai 20, 2010

Tocmai am venit din cafeteria de la parterul unei cladiri de birouri unde in sfarsit am putut vedea un spectacol oferit de cei de la Passe Partout, compania infiintata de Dan Puric.

Nu ma asteptam la nimic, nici macar nu imi imaginam cum e posibil sa fie tinut un spectacol intr-un cadru atat de … potrivnic culturii in general: sala de mese de la parterul marelui conglomerat de business al HP-ului, in the land of no land, pipera.
Asa ca m-am dus blank, am si fost norocoasa sa gasesc si un scaun chiar daca am ajuns fix la si jumatate cand deja o doamna ne prezenta ce avea sa urmeze.

In fata noastra au aparut timid intai un el si dupa aia o ea, care fie concomitent fie separat mimau ca se cautau fara sa se gaseasca sau infulecau, sau carau din greu un pian sau cantau cu pasiune un cantec, sau se iubesc, sau ca plangeau …
Scenetele, au avut doar doi actori, iar decorul a fost scena si doua scaune folosite cateodata, rar. Actorii, tineri, expresivi ca niste copii, transmiteau emotii cu fiecare gest, privire, ridicare de spranceana. Este absolut genial emotia care o poate transmite un om altui om, iar dupa aia altuia si altuia si asa mai departe.

La inceput sala oarecum inghetata si crispata statea cumintica pe scaune si astepta sa fie entertained. La sfarsit, aceeasi oameni de abia se mai dadeau dusi din fata scaunelor pe care statusera si ii ropoteau in aplauze pe cei doi actori transpirati de efortul de a ne face sa intelegem prin gesturi mai mult decat oricate cuvinte ne-ar fi putut spune in acelsi timp.

Stii cat conteaza ce zici? Dar stii cat conteaza un gest? Ce conteaza mai mult? Ce zici sau ce faci ? Ideal da, stiu, sa le corelam pe ambele si sa fie la fel. De multe ori zicem intr-un fel si facem in alt fel … ce primeaza? Ce facem, nu? Ca doar de zis nu ne doare gura, dar de facut ne cam doare … mana …

Cu ce am ramas? Cu nebunia unui el care iubeste patimas o ea care ii spune sa omoare ba pe ala, ba pe celalalt, dupa care il lasa pentru un altul pentru ca se plictiseste. Cu privirea unei ei care priveste in gol in asteptarea unui el. Cu uratenia gestului de a sta incruntat sau de a mesteca guma. Cu licariri in ochi atunci cand cineva te ajuta neconditionat. Cu emotie in suflet cand doi oameni se gasesc si danseaza. Cu rasul in urechi si zambetul pe buze.

Atat de mult fara nici un cuvant. Atat de frumos fara nici o alta interpretare. Bravo, pentru niste profesionisti care au facut o treaba excelenta cu atat de putin intr-un spatiu atat de stingher.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: